Adlertag

Adlertag
Ziua Vulturului
Parte a Bătăliei Angliei de pe frontul de vest al celei de-a doua conflagrații mondiale

Imagine a unei bătălii aeriene – în fotografie în care se văd în afară de nori, dârele de condensare ale avioanelor care au participat la luptă. Fiecare dâră de condensare care este în apropierea alteia indică o luptă aeriană individuală
Informații generale
Perioadă13 august 1940[1]
LocAnglia și Canalul Mânecii
51°09′55″N 13°28′38″E ({{PAGENAME}}) / 51.165413°N 13.477283°E
RezultatVictorie britanică[2]
Beligeranți
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Regatul UnitGermania Nazistă Germania Nazistă
Conducători
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Hugh Dowding
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Keith Park
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Charles Portal
Germania Nazistă Hermann Göring
Germania Nazistă Albert Kesselring
Germania Nazistă Hugo Sperrle
Pierderi
Fighter Command:
13 avioane de vânătoare (în lupte aeriene)[3]
1 avion de vânătoare (la sol)[2]
3 piloți de vânătoare[2]
RAF Bomber Command:
11 bombardiere (în lupte aeriene)[2]
24 echipaje ucise[2]
9 echipaje căzute prizoniere[4]
Altele:
47 diferite avioane (la sol)[2]
mai multe sute de civili
47[3][5]–48[6] avioane distruse (în lupte aeriene)
39 avioane grav avariate[6]
aproximativ 200 de piloți dinc care:
44 uciși
23 răniți
cel puțin 45 dispăruți[7]

Adlertag („Ziua Vulturului”)[8][9][10][11][12] a fost prima zi a „Operațiunii Atacul Vulturului” (Unternehmen Adlerangriff), care a fost numele de cod al operațiunii aeriene a Germaniei Naziste executată de Luftwaffe. Operațiunea urmărea distrugerea Forțele Aeriene Regale britanice. În iunie 1940, aliații occidentali fuseseră înfrânți în Europa Occidentală și Scandinavia. Liderii britanici au hotărât să respingă orice propunere de negociere a păcii cu germanii și au continuat lupta.

Hitler a emis pe 16 iulie Directiva nr. 16, prin care cerea Wehrmachtului și Luftwaffe organizarea unui asalt amfibiu de proporții pentru „pacificarea” Regatului Unit.[13] Invazia militară germană a primit numele de cod Operațiunea Leul de Mare (Unternehmen Seelöwe). Mai înainte ca să înceapă invazia terestră, germanii trebuiau să obțină superioritatea sau supremația aeriană. Luftwaffe trebuia să distrugă RAF pentru ca să împiedice atacarea flotei de invazie sau asigurarea de protecție Flotei Metropolitane a Royal Navy. Hitler le-a ordonat comandantului Luftwaffe, Reichsmarschallul Hermann Göring și Înaltului Comandament al Luftwaffe să pregătească atacul.

Principala țintă a fost RAF Fighter Command. Distrugerea Comandamentului Aviației de Vânătoare i-ar fi împiedicat pe britanici să păstreze superioritatea aeriană în propriul spațiu aerian. De-a lungul lunilor iulie și august, germanii s-au pregătit intens pentru Adlertag. Data atacului a fost amânată de mai multe ori datorită condițiilor meteo nefavorabile. În cele din urmă, a fost aleasă ziua de 13 august 1940. Atacurile aeriene ale germanilor au provocat importante pierderi umane și materiale la sol dar, datorită calității scăzute a informațiilor și comunicațiilor, nu au produs pierderi semnificative Comandamentului Aviației de Vânătoare, care și-a păstrat capacitatea de apărare eficientă a spațiului aerian britanic.[14]

Göring îi promisese lui Hitler că Adlertag și Adlerangriff își vor atinge obiectivele în decursul a câteva zile, cel mult într-o săptămână.[15] Această operațiune trebuia să fie începutul sfârșitului RAF Fighter Command, dar Adlertag și operațiunile care au urmat au eșuat în încercarea de distrugere a RAF.[14] Luptele care au avut loc în timpul Adlertag aveau să fie cunoscute ca Bătălia Angliei. În timpul acestei campanii, Luftwaffe a fost împiedicată de RAF să obțină superioritatea aeriană. Ca urmare, Operațiunea Leul de Mare a fost anulată.

  1. ^ Bungay 2000, p. 207.
  2. ^ a b c d e f Bungay 2000, p. 211.
  3. ^ a b Bungay 2000, p. 371.
  4. ^ Donnelly 2004, pp. 88–89.
  5. ^ Taylor and Moyes 1968, p. 23.
  6. ^ a b Hough and Richards 2007, p. 162.
  7. ^ Mason 1969, pp. 240–243.
  8. ^ Hough and Richards 2007, p. 154.
  9. ^ Murray 1983, p. 50.
  10. ^ Bungay 2000, p. 203.
  11. ^ Fiest 1993, p. 28.
  12. ^ Mason 1969, p. 236.
  13. ^ Trevor-Roper 2004, pp. 74–79.
  14. ^ a b Bungay 2000, p. 210.
  15. ^ Mackay 2003, p. 71.

© MMXXIII Rich X Search. We shall prevail. All rights reserved. Rich X Search